joi 14 noiembrie, 2019

Aviz de înscriere a elevilor la Cercul Construirea și Programarea Roboților, organizat la CTICE

Atenție!

S-a  deschis înregistrarea la Cercul Construirea și programarea roboților pentru anul de studii 2019 – 2020, pentru elevii de vârsta 9-14 ani din instituțiile de învățământ preuniversitare a Republicii Moldova.

Instruirea se va efectua în baza programei elaborate conform Curriculumului pentru disciplina opțională Robotica, aprobat prin ordinul Ministerului Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova. 

Elevii pot participa la cercul solicitat în baza înregistrării Online efectuate de către părinții lor.

Insrierea poate fi efectuată aici.

Părinții vor încheia cu CTICE Contractul de prestare a seviciilor de instruire.

  • Cercul va activa o dată pe săptămână, în fiecare zi de marți, de la ora 15,00 până la ora 17,00, începând cu 17.09.2019  și până la 31.05.2020 (cu excepția lunii octombrie).
  • Primele 2 lecții/activități sunt gratuite, cu titlu Perioada de încercare.  În urma acestei perioade Profesorul, precum Elevul și Părintele vor decide dacă doresc să încheie Contractul de studii.
  • Contractul de studii se încheie pentru  lunile noiembrie – decembrie 2019 și ianuarie – mai 2020. Achitarea serviciilor (Preț oră astronomică – 20,40 MDL) se efectuează lunar (163,20 MDL) sau, la dorința părinților – pentru o perioadă mai lungă.
Categorie: Alte Ştiri, Cursuri, Fara categorie

Lasă un comentariu

*

Current ye@r *